Sunt crescută lângă malul Dunării și azi apele ei se zbat în mine și își liniștesc cursul… și îmi liniștesc și eu curgerea…

Dunărea m-a învățat să apreciez trezirea pescarilor în zori de zi când satul e cufundat în încremenire, să apreciez mâinile bătătorite de vâslit, chipurile arse de soare, mirosul catranului folosit de bunic când avea plăcerea infinită de a se ocupa de barca lui; m-a învățat să iubesc mâinile muncite de periberitul secilor, să ador mirosul de pește proaspăt scos din baltă, solzii ce mi se lipeau de piele când încercam să îmi imit Măiastra bunică la curățatul și evisceratul bogăției ihtiologice.

Soarele în Dunăre, pe brațul Crișan, are altă ardere, are alt miros; caldura, aerul de baltă îți pătrunde în plămâni și de acolo în tot corpul, liniștind sufletele zbuciumate… Iar oamenii, comunitatea, amestecul de limbi, cântecele… Toate sunt în mine, le port peste tot cu mândrie… Deși nu sunt crescută în rit lipovenesc, nu mă deranjează să fiu numită astfel…

Poate nu sunt Lipoveancă, dar sunt sigur Dunareancă!

Raluca-Adina Cotan-Grigorean