The Wake news featured on Metalfan Romania

THE WAKE: audiţie integrală a albumul de debut, diseară în barul Trei Beţivi din Bucureşti

Astăzi, pe 21 septembrie, începând de la ora 20:00, debutul The Wake, o abordare foarte armonioasă a tradiţiei black metal pusă sub numele „Earth’s Necropolis”, va fi subiectul unei audiţii integrale pe care au plănuit-o cei de la barul Trei Beţivi din Bucureşti, situat pe Vasile Lascăr, 66.

The Wake este un proiect format din membri Night in Gales şi Protest Urban, aşadar, originea teritorială se împarte între Germania şi România, iar materialul „Earth’s Necropolis”, care va fi lansat de Loud Rage Music pe 23 septembrie, aduce alături alţi muzicieni din diferite locuri, care au pus umărul sau, mai precis, vocea, la conturarea expresivităţii remarcabile ce caracterizează acest disc. Astfel, îi veţi mai auzi pe album pe Costin Chioreanu de la Bloodway, Michael Pilat, fostul vocalist de la The Ocean şi Joshua Kabe Ashworth, fost vocalist la Zao, astăzi făcând parte din Society’s Finest. În registrele oficiale, muzica The Wake se recomandă fanilor Dissection, Dark Funeral sau My Dying Bride, deci se merge pe calea clasicilor însă metoda de conglomerare a influenţelor duce la o direcţie autentică.

Link: Metalfan Romania

Trei Bețivi Bar

Trei Bețivi Bar